Vecina
Un film al degradării
Am fost la Vecina lui Mircea Bravo și am văzut care e nivelul umorului românesc.
«Doar nu ne uităm la filme de festival românești» cum ar zice un personaj din film. Îmi pare rău ca nu am făcut un bingo card cu tot ce mă așteptam să văd în „capodopera” filmului românesc comercial pentru că îmi pasă dacă intrăm drept barbari în istorie.
O să încep prin a face o listă cu tot ce mi s-a părut problematic cu mențiunea că e ceva aleatoriu, deci nu o luați ca pe un clasament al moralității.
Portretizarea romilor prin Bob Rădulescu și mizeria lui de personaj (de compoziție?), Haurențiu. Nu cred că mai trebuie să argumentez de ce e problematic ce face Rădulescu. Au vorbit mult mai aplicat Bogdan și Alexandra;
Condiția femeii frumoase care e doar frumoasă. Oana Zara face personajul Tina, o femeie divorțată care este instructoare de yoga și întoarce capetele tuturor bărbaților, iar în fața lui Dumnezeu este doar frumoasă, deci un fel de efect de halo foarte stereotipic. M-a scos din minți inclusiv ținuta ei, mereu în costumaș de yoga cu focus pe abdomenul superb;
Polițistul ieșit la pensie care stă toată ziua la bere la garaj și are o relație disfuncțională cu soția;
Ian, stereotipul adolescentului întârziat jucat de Costel. Colegii mei de liceu făceau glume de un miliard de ori mai bune;
Ideea de vecinătate.
Eu am înțeles că haha e povestea lui Mircea Bravo cu vecina lui de la Cluj, dar cred că ar fi ieșit un film cu adevărat amuzant dacă nu se apela la toate stereotipurile posibile despre vecini, romi, femei, etc.
Nu am fost surprinsă de reacția sălii; s-a râs atât de tare încât s-au zguduit scaunele. Nu o să intru în discuții ample despre umor și cultură, poate fac asta într-un alt Substack.
Un lucru cert e că m-am săturat de filmele românești de consum. Prefer, fără să sune elitist (ca idee, rup filmele de la Hollywood din `90s), să mă uit la toate filmele de festival făcute cum sunt făcute, decât să mai văd o singură dată ceva marca Bravo sau Codin Maticiuc&Co.
Nu vă recomand să mergeți să îl vedeți, mai ales că una dintre dorințele producătorilor este să își scoată banii. Nu m-aș fi dus dacă nu aveam invitație.
P.S.: Rușine Voxa că ați sponsorizat mizeria asta stereotipică! M-ați convins să nu îmi fac abonament.
P.P.S: M-am enervat zilele trecute când am citit ce părere avea Fitzgerald despre sensibilitățile esticilor asupra cinematografiei, dar Mirciulică este cel care confirmă că nu se înșela 100%.
E 2025 și încă mă mai trezesc cu ratați care se chinuie să îmi explice ei cum mizerii ca personajul Haurentiu nu au treabă cu rasismul. S-a trezit un actoraș de Cluj să îmi explice el că tot umorul e bazat pe stereotipuri (gen hai nu zău) și că să zic altfel e “virtue signaling”. Cum dracu am rămas cu discursul la nivelul anilor 2010???