Gender bias in true crime

Ed Gein și Aileen Wuornos

În perioadele în care nu am chef să citesc îmi place să mă uit la filme și seriale. Cum în perioada asta nu îmi stă gândul la literatură am zis că merge să văd noul capitol din Monsters de Ryan Murphy, cel despre Ed Gein.

Cum toată adolescența și preadolescența mea au fost pline de american pop culture, nu m-a surprins povestea lui Gein. Tăcerea mieilor a fost mult timp thrillerul meu preferat - cartea, filmul m-a dezamăgit destul de tare - iar Hannibal Lecter e inspirat de Ed. În fine, mi-a plăcut mult cum a fost construită povestea până la ultimele 2 episoade. Mă deranjează extrem de tare cum criminalii în serie bărbați ajung să fie portretizați ca fiind niște bieți băieței care au fost traumatizați de părinți în copilărie și ajung la maturitate să jupoaie femei, sau să le omoare pentru a se masturba în pantofii lor. C`mon!

Charlie Hunnam as Ed Gein

Am văzut toate capitolele din Monsters, iar Ed Gein mi se pare cel mai rău din punct de vedere al canonizării unui criminal în serie, profanator de morminte și (probabil) necrofil. În fine, narațiunea are multe elemente puse cu mâna, iar ce mai rea mi se pare pretinsa implicare a lui Ed în prinderea lui Ted Bundy. Hai lasă-mă! Să nu mai zic de toată povestea cu Adeline Watkins care este doar o speculație a scenariștilor.

În același timp, Ed Gein Story te prinde pentru că e făcut în pur spirit american, este ceva ce știi deja. Mi-a plăcut mult că s-au întrepătruns planurile narative: povestea lui Ed, making off Psycho și Tăcerea mieilor. Cred că de asta nu m-am oprit.

Până acum nu am văzut nicio criminală în serie în producția Murphy, dar următorul sezon este dedicat lui Lizzie Borden și sunt foarte curioasă să văd dacă o canonizăm și pe ea sau nu.

Totuși nu aș fi scris un Substack doar despre cum un bărbat serial killer e canonizat în pop culture. După ce am terminat Ed Gein m-am uitat la Aileen: Queen of the Serial Killers. E puțin spus că m-am enervat. Din prima clipă luăm contact cu părerea unui milițache obosit care aruncă: Nu știu cine s-ar culca cu Aileen. Mă așteptam ca o femeie, sex worker, queer și alcoolică să fie defăimată oriunde, dar ce se întâmplă în cazul lui Aileen e de domeniul sf-ului. A primit pedeapsa capitală. Și da, în unele state din America e încă legal. Aileen a fost pusă pe scaun în 2002, după ce l-a găsit pe Dumnezeu și a capitulat. Pur și simplu a încetat să mai vrea să se lupte cu un sistem putred.

Aileen Wuornos

Documentarul despre ea e ceva foarte ciudat pentru mine. Nu înțeleg dacă Emily Turner a vrut să arate cât de bias era sistemul de justiție american, cât de misogin e sistemul sau altceva. Mi s-a părut atât de nedemn încât nu am putut să îmi dau seama ce s-a vrut de la acest documentar.

Despre traumele din copilărie ale lui Aileen nu s-a discutat atât de mult. Ba mai mult, acuzațiile de viol ale unuia dintre tipii omorâți de ea au fost IGNORATE de procurorul de caz. Femeia asta a fost părăsită de mamă la 6 luni, violată inclusiv în grup, a făcut un copil și și-a crescut frații. Despre ce vorbim? Ed Gein e canonizat și femeia asta ia scăunel.

Problema reală e că am văzut inclusiv la creatorii de conținut români acest bias. Poveștile true crime despre femei sunt narate cu mai multă scârbă decât cele despre bărbați. Mi se pare trist că avem misoginism și aici. Bărbaților li se iartă crimele pentru că mamele lor nu le-au dat dragostea de care bieții copilași aveau nevoie, dar în femei se aruncă cu căcat. Nu contează că au fost violate în grup, sodomizate, molestate de tații, unchii, bunicii lor. Nu, ele sunt cele care trebuie să ofere iubire, să ierte, să fie smerite exact ca Maica Precista.

Atât de scârbos!